În stropii ce cad peste glie,
Când ars e de sete pământul,
În vântul ușor ce adie -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În ropotul ploii de vară,
Când fulgere taie-orizontul,
În tunetul greu ce coboară -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În liniștea nopții senine,
Când lumea-și oprește avântul,
Aud o șoptire în mine:
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În raze de stele mărunte
Ce umplu de luciu întinsul,
În ceața lăsată pe munte -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În vifor, în gheața lucindă,
Tăios când mai șuieră vântul,
Când apa se face oglindă -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În fulgi și în chiciura albă
Ce-mbracă în iarnă pământul,
În țurțuri sclipind ca o salbă -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În omul creat după chipu-Ți
Ce ruga-și înalță și cântul,
Chiar Numele Tău proslăvindu-Ți,
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În cei ce trăiesc neprihana,
Ca alb sa-și păstreze veșmântul
Și-n Biblie-și caută hrana -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!

În cei ce se luptă pe cale
Și țin curajoși legământul
În pace și-n vremuri de jale -
E Domnul, ce-și ține cuvântul!